Despre raportul Societăţii Antroposofice faţă de Comunitatea Creştinilor

Rudolf Steiner

Textul de mai jos prezintă relaţia mişcării antroposofice cu Comunitatea Creştinilor, cult creştin fondat de un grup de teologi lutherani sub conducerea lui Friedrich Rittelmeyer, în 1922. Mai exact, fragmentul se referă la necesitatea separării nete a celor două mişcări, fiind parte din conferinţa ţinută pe 30 decembrie 1922 la Dornach, şi publicată în conferinţa a XI-a din „Raportul lumii stelelor faţă de om şi al omului faţă de stele. Comuniunea spirituală a omenirii” (GA 219), Bucureşti: Ed. Biodin Almi.

 
„Eu am arătat că mişcarea antroposofică se bazează pe faptul că cel care găseşte calea spre ea ştie de la început că, în esenţă, e vorba de faptul că omenirii îi sunt accesibile nişte adevăruri spirituale pe care inimile şi sufletele să le cuprindă sub formă de cunoştinţe. […]

Dar există foarte mulţi oameni, care au imboldul şi năzuinţa despre care vorbeam, spre o înnoire religioasă, mai ales spre o înnoire religioasă creştină, şi care, pur şi simplu, prin faptul că sunt încadraţi în anumite contexte cultice, nu pot găsi calea spre mişcarea antroposofică. Pentru aceşti oameni este astăzi necesar să fie găsită calea adecvată lor spre o viaţă spirituală pe măsura omenirii actuale. […]

Necesitatea unei alte căi rezultă pentru acei oameni care nu pot merge în mod direct pe această cale, care trebuie să meargă pe o altă cale, prin formarea unor comunităţi religioase, prin colaborarea în cadrul comunităţii, cale care, aş putea spune, conduce abia mai târziu la unirea cu calea antroposofică. […]

Alături de aceasta, aşa spuneam eu atunci, ar putea merge o mişcare pentru înnoire religioasă, care, absolut de la sine înţeles, nu are niciun sens pentru cei care pot găsi drumul în sânul mişcării antroposofice, ci pentru cei care nu pot găsi, în primă instanţă, acest drum. Şi, pentru că asemenea oameni sunt numeroşi, bineînţeles, o astfel de mişcare este nu doar îndreptăţită, ci şi necesară.

Aşadar, considerând că mişcarea antroposofică trebuie să rămână ceea ce era şi ceea ce trebuie ea să fie, eu am oferit, independent de orice mişcare antroposofică, [ceea ce eram în stare să le ofer] unui număr de personalităţi care vroiau să formeze din proprie iniţiativă, nu pornind de la mine, mişcarea de înnoire religioasă, în privinţa conţinutului de care are nevoie o teologie viitoare, şi în sensul cultului de care are nevoie o asemenea comunitate religioasă nouă.

Ceea ce am oferit aici a fost dat de mine în aşa fel încât eu, ca om, le-am dat altor oameni ceea ce le puteam oferi pe baza condiţiilor cunoaşterii spirituale a prezentului. Ceea ce le-am oferit acestor personalităţi nu are de-a face cu mişcarea antroposofică. Eu le-am dat aceasta ca om privat, şi subliniind cu hotărârea necesară că mişcarea antroposofică nu trebuie să aibă de-a face cu această mişcare pentru înnoire religioasă; dar, înainte de toate, nu eu sunt întemeietorul acestei mişcări pentru înnoire religioasă […]. Eu însumi, cu ocazia acordării acestor sfaturi, nu am executat niciodată vreun act cultic, ci doar le-am arătat celor care vroiau să fie iniţiaţi în acest act cultic, pas cu pas, cum trebuie să fie săvârşit un asemenea act cultic. […]

Aşadar, mişcarea a fost întemeiată, independent de mine, independent de Societatea Antroposofică, numai cu ajutorul sfaturilor mele. Şi cel care a format punctul de plecare, [Friedrich Rittelmeyer,] cel care a săvârşit primul act cultic originar în cadrul acestei mişcări, nu l-a săvârşit sub conducerea mea, dar eu nici nu am participat, în vreun fel, la întemeierea acestei mişcări. Aceasta este o mişcare care a luat naştere din sine însăşi, şi care a primit sfaturile mele, pentru că dacă cineva cere, pe un teren oarecare, un sfat îndreptăţit, este o datorie umană, dacă îi poţi acorda sfatul, să i-l acorzi şi în mod real.

Astfel, trebuie să se înţeleagă, în sensul cel mai strict al cuvântului, că alături de mişcarea antroposofică se desfăşoară o altă mişcare care a luat naştere din sine însăşi, nu a fost întemeiată pe baza mişcării antroposofice, ci a fost întemeiată pentru că în afara Societăţii Antroposofice există numeroşi oameni care nu găsesc drumul spre mişcarea antroposofică însăşi, dar care mai târziu s-ar putea uni cu ea.

De aceea trebuie să se facă o distincţie strictă între ceea ce este mişcarea antroposofică, între ceea ce este, de asemenea, Societatea Antroposofică, şi ceea ce este mişcarea pentru înnoire religioasă. Şi este important ca antroposofia să nu fie considerată întemeietoarea acestei mişcări pentru înnoire religioasă.

[…]

Tocmai pentru prosperarea ambelor mişcări e necesar ca ele să fie net deosebite una de alta. De aceea, pentru început e absolut necesar […] ca mişcarea pentru înnoire religioasă să acţioneze în toate direcţiile în nişte cercuri din afara mişcării antroposofice. Aşadar […] să nu îi încalce domeniul material, dar nici, pe de altă parte, pentru că nu reuşeşte să găsească imediat adepţi printre neantroposofi, ei bine, să nu-şi facă prozeliţi în rândul antroposofilor. Prin aceasta s-ar face un lucru imposibil, s-ar face ceva ce ar trebui să ducă la căderea ambelor mişcări.

[…]

Ştiu că există întotdeauna unii cărora nu le place să audă asemenea explicaţii, care sunt necesare din când în când […], ştiu că există întotdeauna unii cărora nu le place când cineva vrea să le pună claritatea în locul neclarităţii nebuloase. Dar acest lucru e absolut necesar, atât pentru prosperarea, pentru sănătatea mişcării antroposofice, cât şi pentru prosperarea şi sănătatea mişcării pentru înnoire religioasă.”

Advertisements
This entry was posted in raport. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s