Despre raportul omului față de albine

Queen of the Sun: What are the Bees Telling Us?

Filmul Regina Soarelui: Ce ne spun albinele? ridică problema recentelor dispariții ale coloniilor de albine, așa cum au fost anticipate încă din anii 1920 de Rudolf Steiner. Dacă acest fenomen va continua, el va afecta viața fiecăruia dintre noi, fiindcă hrana noastră cuprinde în mare măsură alimente la a căror reproducere prin polenizare contribuie albina.

O mare parte a documentarului se centrează pe experiența cu apicultura biodinamică a lui Gunther Hauk, care încearcă să creeze o mișcare a „sanctuarelor de albine” în Statele Unite. Alături de el, mulți apicultori și persoane care se ocupă de albine ne arată în ce mod putem ameliora forțele de viață ale populațiilor de albine.

Descarcă filmul prin torrent.

Descarcă subtitrarea pentru limba română.

Urmăreşte rezumatul (trailer)

 
Despre creșterea artificială a mătcilor

Încă din anii 1920, Steiner aprecia că, dacă se vor folosi metodele de creștere artificială în cazul mătcilor, peste cel mult un secol se va ajunge la ruperea legăturii dintre regină și colonie. În prezent, a devenit de renume așa-numitul Sindrom al Depopulării Coloniilor (eng. Colony Collapse Disorder), după terminologia americană, prin care nenumărate colonii de albine se dezintegrează în mod subit, lăsând mediul nepolenizat. Întocmai după predicția dată de Steiner.

Următoarele fragmente fac parte din „Convorbirile despre natura albinelor”, un șir de conferințe și discuții ale lui Rudolf Steiner cu apicultorii elvețieni.

26 noiembrie 1923

Rudolf Steiner: … Să abordăm acum capitolul creşterii artificiale. Să nu credeţi că n-aş înţelege – chiar lăsând deoparte punctul de vedere al ştiinţei spirituale – că în prima perioadă creşterea artificială are, natural, avantaje; o mulţime de lucruri s-au uşurat, se înţelege. Dar această puternică solidaritate – dacă pot spune – care domneşte într-una şi aceeaşi generaţie de albine, familia de albine, devine prin asta pentru multă vreme ştirbită. Astăzi, se înţelege de la sine că în anumite privinţe nu pot fi aduse decât laude creşterii artificiale, dacă se iau toate măsurile de siguranţă pe care le-a citat Dl. Müller. Dar ce se va întâmpla peste 50 sau 80 de ani? Să aşteptăm. De fapt, anumite puteri care acţionau până acum organic în colonie, sunt pur şi simplu mecanizate, devin forţe mecanice. Nu se poate instaura între regina cumpărată din comerţ şi lucrătoare această afinitate profundă, aşa cum se instalează ea atunci când regina e cea pe care a dat-o natura. Dar chiar de la început, acest lucru nu se poate vedea.

Bineînţeles, nu voi fi deloc partizanul unei angajări fanatice într-o acţiune contra creşterii artificiale a albinelor, căci acestea sunt lucruri pe care nu poţi să le faci în viaţa practică. …

Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim foarte conştienţi că introducând un element mecanic, artificial, se perturbă ceea ce a elaborat atât de minunat natura. Creşterea albinelor a fost considerată în toate timpurile ca ceva minunat. Albina era considerată în vremuri străvechi ca un animal sacru. De ce? Pentru că în întreg modul său de a lucra, ea revelează cum se petrec lucrurile în omul însuşi. Când ni se dă o bucată de ceară, ţinem în mână un produs intermediar între sânge, muşchi şi os, care trece în om prin stadiul ceară. Trecerea prin acest stadiu nu face ca ceara să devină fermă, ea rămâne lichidă, până acolo încât să poată trece în sânge, muşchi sau celule osoase. Ceara reprezintă, în consecinţă, puterile pe care le ai în tine.

Odinioară, când oamenii făceau lumânări de ceară şi le aprindeau, ei aveau într-adevăr sentimentul că săvârşesc un act sacru: această ceară care arde acolo, noi am luat-o din stup. Ea se găsea în stare solidă. În momentul în care focul topeşte această ceară şi când ea pleacă prin fum, atunci ea îmbracă starea pe care o are în propriul nostru corp. Şi în ceara care ardea ei presimţeau, în faţa a ceea ce se înălţa spre cer, ceva ce era în propriul lor corp. Acest lucru trezea în ei o devoţiune specială, şi îi făcea să privească albina ca pe un animal deosebit de sfânt, pentru că ea prepară ceva pe care omul trebuie în permanenţă să-l elaboreze în el însuşi. De aceea, cu cât ne întoarcem mai mult în timp, cu atât mai mult vedem oamenii vieţuind cu veneraţie faţă de albine. Diferenţa faţă de zilele noastre constă în faptul că în acele timpuri albina trăia în stare sălbatică; oamenii le găseau şi le considerau ca o revelaţie. Mai târziu, au fost domesticite. Dar întregul lor comportament este un mănunchi de enigme miraculoase şi numai studiind profund ceea ce se petrece între capul omului şi corpul său poţi simţi ce sunt albinele.

5 decembrie 1923

Dl. Müller nu poate înţelege de ce se vrea ca peste 80-100 de ani coloniile să dispară. El nu sesizează bine în ce măsură Dr. Steiner estimează că în 50-100 de ani creşterea artificială va fi într-o stare critică.

Rudolf Steiner: … Natural, lucrurile nu stau atât de grav pentru creşterea artificială a albinelor. Motivul este că albina este un animal care mereu o scoate la capăt absolut singură, întrucât ea este mult mai apropiată de natură decât poate să fie vaca, atunci când o creşti astfel. …

Este un lucru pe care nu ţi-l poţi permite în apicultură. Prin natura sa, albina rămâne legată de natura exterioară. Ea ştie să se descurce. Şi această facultate, în stup, este ceva miraculos.

… Lucrurile stau într-adevăr aşa: nu poţi reuşi cu albinele atâta timp cât nu depăşeşti simpla înţelegere, şi dacă nu urmăreşti într-adevăr lucrurile cu o anumită privire intuitivă. Imaginea care ţi se oferă atunci este minunată. De aceea trebuie spus: albinele dintr-un stup constituie absolut un întreg. Trebuie să fie înţeles ca un întreg. Dar într-un întreg, prejudiciul cauzat nu apare neapărat într-o clipă.

… Un lucru poate fi timp de o perioadă perfect echilibrat pentru sănătate; totuşi el poate avea mai târziu repercusiuni. Acest lucru îl înţeleg atunci când spun: din numărul coloniilor existente în prezent, nu se poate trage absolut nicio concluzie referitoare la ce reprezintă apicultura artificială: trebuie să-ţi pui întrebarea ce va deveni ea în 50, 60, sau dacă vreţi în 100 de ani. Faptul că cineva spune azi: nu înţeleg pentru ce lucrurile se vor schimba peste 50, 60 sau 100 de ani, acest lucru poate fi înţeles. …

Astăzi nu se poate spune nimic împotriva apiculturii artificiale, deoarece condiţiile în care trăim sunt în aşa fel încât în domeniul social nu se poate face nimic. Dar trebuie să se înţeleagă bine că a lăsa natura să-şi urmeze cursul mulţumindu-te să o orientezi corect înseamnă ceva, şi că este complet altceva atunci când introduci în evoluţia naturală a lucrurilor un element artificial. Dar nu vreau să mă opun în niciun fel celor spuse de Dl. Müller. Este absolut exact: astăzi, încă nu se pot constata efectele apiculturii artificiale, trebuie să amânăm pentru mai târziu. Vom redeschide discuţia aceasta peste un secol, D-le Müller, şi vom vedea atunci ce gândiţi despre ea. Este o problemă ce nu poate fi deloc rezolvată astăzi. Astfel stau lucrurile.

Advertisements
This entry was posted in raport. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s